Poveste sau talc

Astazi, mi-am amintit o intamplare povestita de un fost profesor si indrumator al meu din scoala generala. Am asociat-o, de multe ori, cu ce ni s-a intamplat noua (in Romania) dupa 1989.
Cel ce mi-a povestit, avea acasa (undeva in Ardeal, in casa parinteasca) un caine de curte. Ceva asemanator unui ciobanesc enorm. Toata viata lui, cainele, traise legat in lant. Pe la 20 - 21 de ani abia isi mai tara zilele. Nu mai vedea, picioarele ii tremurau si abia mai latra cand simtea un strain. Toata viata lui fusese un caine “de nadejde”. Fusese un aparator destoinic si nimeni, din cei necunoscuti, nu putea sa intre in curtea familiei daca nu era intampinat de cei ai casei.
Si, pe vremea de care va povesteam, cand cainele credincios si iubit de toata familia nu mai putea sa faca mare lucru, tatal spune: “apai… amu, nu poate sa faca rau nimanui si cred ca putem sa-i dam drumul din lant”.
Si i-a dat drumul din lant.
Parca innebunit, cainele a inceput sa alerge in toate partile, cu o forta pe care nu si-ar fi inchipuit-o nimeni. Si a alergat in toate directiile, lovindu-se de tot ce i-a iesit in cale. De gard, de casa, de hambare…
Si nu a rezistat mult. Se lovise prea tare alergand. A murit repede, dupa ce a alergat “liber de lant”.

Cam trista povestea. Nu o spun des.

De ce v-am povestit asta… Uitandu-ma la unele lucruri ce se intampla, mi-am reamintit de credinta mea ca si libertatea se “construieste”. Ceea ce se intampla cu noi nu cred ca poate sa fie “un model” pe care putem sa-l aplicam oricand si oriunde. Poate, numai daca am crescut odata cu acel model… Cred ca libertatea (o sa spuneti ca e relativa si asta…) o putem construi daca avem aceasta dorinta. Si, neaparat, sa fie o vointa comuna a noastra si a celor din jur.

Indiferent de care personaj, din povestea de mai sus, suntem.

Avem, oare, suficiente motive pentru a ne construi o libertate care sa nu fie doar o pacaleala? Credeti ca putem sa gasim solutii la situatiile in care traim si la caile pe care le putem alege pentru a construi echilibrul libertatii noastre?

Gand bun!

Radu

  1. July 14th, 2009 at 20:33 | #1

    Radu, minunata povestea cu talc desi este trista. Cred ca orice se poate invata, chiar si trairea libertatii. E nevoie, asa cum spui si tu, sa o construim atent astfel incat sa fim in echilibru si ancorati in realitate.

  2. Radu Mateescu
    July 16th, 2009 at 08:27 | #2

    Mugur,
    As sta sa ma gandesc mai mult inainte sa pun un “chiar” in fata invatarii libertatii. Istoria ne-a demonstrat ca Libertatea ori se construieste (si asta e tarziu, cred eu, fiindca sta la baza unor etape de dezvoltare) ori se invata (si asta, doar daca vrem).
    Ceea ce ma tem eu (sau am temeri in zona acestui subiect) este ca nu ne dorim foarte mult… sau chiar deloc. Este ingrijorator pentru mine sa constat destul de des ca acest subiect este mai mult unul de fatada sau de motivare in sens de a gasi motive (chiar si pentru “infrangeri”).
    Ar fi util, cred, sa dezvoltam acest subiect.
    Multumesc de sustinere in “gand liber”!
    Radu

  3. M
    July 24th, 2009 at 09:39 | #3

    Radu,
    aceasta poveste trista este mai mult in spiritul citatului lui Jean-Paul Sartre, care a spus, printre altele, “Libertatea este ceea ce faci cu ceea ce ti s-a facut.”

    Sper ca nu asta este viziunea de ansamblu in Ro.

    N’est-ce pas ?

    M

  4. Radu Mateescu
    July 27th, 2009 at 06:08 | #4

    E-he-heee…
    Inclin sa cred, uitandu-ma in jur, ca ar fi bine sa fie macar cum speri tu sa nu fie…
    Ar fi, draga M, un mare pas inainte in Ro.
    Cred eu.
    Gand bun,
    Radu

  5. August 31st, 2009 at 18:23 | #5

    Exact povestea pe care ai povestit-o, am tr?it-o ?i eu.
    Partea bun? este c? animalul nu a murit. Când mergeam acolo (la un domn cu care st? o cuno?tin??), am dat drumul câinelui s? zburde în curtea imens?. S?rea pe mine, ma prindea cu din?ii, alerga ?i se izbea de toate cele. Îi adusesem un os cump?rat de la Pet Shop. Nu ?tia ce s? fac? cu el.
    La scurt timp a venit proprietarul, a dat cu piciorul în c??ea, apoi a legat-o înjurând-o.
    M? doare sufletul…
    M? uitam la ea cum tânjea dup? libertate, libertate pe care noi o avem. Câinele nu poate vorbi, dar noi putem!

    Cât despre concluzia pove?tii din postare: din p?cate nu to?i au o mentalitate comun? constructiv?…

  6. August 31st, 2009 at 18:23 | #6

    Se pare ca nu merge sa scriu cu diacritice. Sper sa se inteleaga ce am scris.
    Seara buna!

  7. Radu Mateescu
    September 3rd, 2009 at 06:04 | #7

    @Anda
    Anda,

    Si ce putem face daca istoria se repeta? Ce schimbam? In noi, in primul rand.
    Gand bun,
    Radu

  1. No trackbacks yet.