Cine este vinovat?
April 22nd, 2009
Departe de mine gandul de a nu lua in considerare ca multi din jurul nostru gresesc. Fata de noi si, chiar, fata de ei.
De multe ori m-am aflat in situatii dificile din cauza altora. Situatii nascute din diferite motive, de genul prostie, rautate, incompetenta etc… Sunt rau acum? Poate da - poate nu.
De cate ori, oare, nu am fost suparati sau enervati de prostiile celor din jurul nostru? De cate ori, oare, nu am dat vina pe altii, pe sistem, pe …, pe … si pe …?
Corect, poate.
Trebuie sa va intreb ceva:
Daca cei cu care lucram sau alaturi de care trebuie sa traim sunt lasi, mincinosi, ticalosi, lenesi, incompetenti si asa mai departe… cine este de vina ca noi stam alaturi de ei?
A cui este vina ca nu facem altfel sau altceva?
eu consider ca vina este pe undeva a noastra dar numai pentru ca societatea, serviciul si motivatii de genul “lasa ca macar salariul e bun”, “mai bine cu el/ea decat singur/singura” nu ne lasa sa facem cam ce am vrea din punctul asta de vedere. alte necesitati sunt mai urgente probabil decat confortul psihic de genul celui mentionat in articol.
Da, Eliza. Sigur ai dreptate. Si cine este “vinovatul” atunci cand ne ingroapa in suparare situatiile despre care spui? Sau crezi ca exista un echilibru si “confortul psihic” e doar un moft teoretic?
Buna dimineata Radu. Cred ca inteleg ce-mi spui desi nu sunt foarte sigura..Nu stiu sigur sa-ti raspund la prima intrebare, insa ma gandesc ca daca situatiile respective nune-ar afecta deloc si nu ne-ar produce acel disconfort sau acea suparare atunci am fi de-a dreptul insensibili si nu am avea sentimente..Cred ca oricat ai vrea sa nu te afecteze este imposibil. SI putem fi obligati sa stam cu astfel de oameni langa noi de alte necesitati mai stringente..Ma gandesc ca degeaba avem o echipa minunata de oameni straluciti la servici daca nu avem cu ce plati chiria etc. Nu stiu daca exista un echilibru si nu cred ca acel confort psihic de care zici e un moft..Uneori poate fi (mi se inatmpla si mie) dar cred ca de cele mai multe ori cautam un echilibru tocmai pentru confortul psihic. Sau poate daca ma gandesc altfel exista un echilibru intre viata profesionala si cea personala in sensul ca probabil sunt foarte rare situatiile in care ambele merg mana in mana si excelent..Una cred intotdeauna va avea de suferit, in functie de prioritatile fiecaruia - familia sau cariera. Nu mai am idei….
intotdeauna, o parte de vina este a mea/a ta, adica a celui care se considera nedreptatit… fie nu te-ai gandit, fie nu te-ai adaptat, fie altceva ai facut, chiar si fara sa-ti dai seama, care a atras reactia care te deranjeaza–ai facut loc prostiei sa se manifeste, ai dat voie rautatii sa iasa la iveala, ai dat de limita competentei (indiferent daca a ta ori a preopinentului), ai calculat gresit sau n’ai calculat deloc reactia sistemului
sigur ca-i mult mai confortabil sa dai vina pe altceva sau altcineva–e chiar util, pentru descarcarea instantanee ori temporara a nervilor… dar cred ca e crucial sa treci printr’un mic exercitiu de introspectie, sa-ncerci sa-ti identifici partea de vina si sa-nveti ceva din greseala… iar intrebarea ta din final este ucigatoare, pentru ca, daca toti din jurul tau sunt de vina, cin’ se-aseamana se-aduna, deci si tu esti de vina, in egala masura :((( stiu ce spun, sunt stan patitu’ 
Exact cum spui, Codru!
Asta era si gandul meu. Ca avem aceeasi vina, cel putin.
Eliza,
Cred ca raspund cu o intrebare celebra: muncim ca sa traim sau traim ca sa muncim? Eu cred ca exista si o a treia varianta
Nu este vina, ci este responsabilitate. Se spune ca suntem media persoanelor apropiate din grupul social din care facem parte. Eu personal prefer sa fiu prostul intre destepti decat desteptul intre prosti. Metaforic vorbind
Este fapt ca majoritatea persoanelor nu se schimba, sau rar se schimba. Atunci a cui ramane responsabilitatea (vina) de a petrece timp alaturi de ele? Poate ca doar din atasament si “prietenie” ne inconjuram la nesfarsit de persoane care ne trag in jos.
Multumesc, selfhelp.
Poate ar fi interesant de descoperit cum se manifesta si de unde vine “atasamentul”. Poate un subiect de discutie viitoare. Buna idee!
Cei mai la indemana vinovati sunt parintii.
Dar si eu cred ca toti sunteti vinovati si cel mai clar mi se pare aceasta ideea exprimata de Iisus:
cine se considera nevinovat sa arunce primul cu piatra.
Pana la urma totusi daca toti suntem vinovati, atunci chiar nu conteaza cine e vinovat.
Si eu tot responsabilitatea o vad aparand aici; iar intrebarea
- Cine e vinovat?
devine
- Cine isi asuma responsabilitatea pentru imbunatatire?