oameni si motive

Radu, si eu mi-am pus intrebare care dintre parti are dreptate si nu am gasit un raspuns satisfacator pentru ca aveam senzatia ca dreptatea este de partea mea Si atunci a venit solutia: gasirea interesului comun si nu apararea propriei dreptati. Iar atunci cand oamenii descopera ca, de fapt, vor acelais lucru desi se exprima diferit, totul vine de la sine. Asa ca imi plac tare mult situatiile de tip win-win, vorba americanului

pai, cel mai recent, chiar in seara asta m’am enervat, am facut implozie, dupa care m’am calmat… de fapt, m’am suparat din nou, pe motiv ca mi-am aprins o tigara–m’am suparat pe mine, de data asta, ca n’am stiut sa refuz fumatul, ca n’am fost capabil sa tin piept agresivitatii cu care am fost confruntat nici nu era vorba despre cine are dreptate–ideea era macar sa ne ascultam reciproc argumentele… mai bine spus, nevoile si dorintele… la interesul comun nici macar n’a fost chip s’ajungem desi el exista, de buna seama, din moment ce ne aflam la aceeasi masa, nu-i asa?!? sigur ca toti au/avem dreptate!!! daca n’am avea, ne-am recunoaste greseala si ne-am ralia celuilalt punct de vedere :)))

Sau poate nimeni nu are dreptate per anamblul lui personal; ci are dreptate doar pe mici portiuni.

Este foarte usor sa pierzi obiectivitatea in discutiile in contradictoriu, si e foarte usor sa fi influentat pe motivatiile personale - eu asta am descoperit lately, in genul de sitatii pe care le-ai mentionat si tu. Oamenii interpreteaza mult prea mult, in general- tonuri, exemple, contexte. In aceste conditii, este clar ca fiecare are dreptatea lui. Cred ca e important sa fi constient ca tu ai niste motivatii si vrei sa obtii ceva, si sa nu uiti ca si celalalt e in aceiasi situatie

Referitor la interesul comun - ar fi nedrept sa sustinem ca nu exista (desi tendinta e mare). Obiectiv vorbind, exista un interes comun pe anumite portiuni din desfasurarea relatiilor interumane. In restul timpului, o mare parte a actorilor relatiilor interumane sustin existenta unui interes comun pentru ca de fapt le serveste la realizarea obiectivelor de pe agenda ascunsa.
Sa nu uitam/ignoram faptul ca fiecare dintre noi este centrul lumii lui si periferia lumii celuilalt. Si de asemenea, sa nu ignoram ca cele doua “statute” ale fiecaruia din noi se exclud reciproc =>este nevoie de o mare putere de obiectivitate fata de tine “insuti”, de o reala maturitate pentru a recunoaste si accepta statutul de periferie a lumii celuilalt.
Daca am avea puterea sa punem de fiecare data pe masa agenda personala (ascunsa) si sa reducem din “disperarea” proprie, poate ca am avea sansa sa construim mai mult si mai durabil.
La o ora tarzie, multumesc pentru acest subiect!

as avea doua observatii:
- chestiune cu cine are dreptate este mult prea complexa ca sa poata fi rezumata la sau eu sau el / si eu si el. Sunt situatii in care adevarul faptic poate fi verificat imediat (daca afara ploua sau nu). Sunt alte situatii (istorice) in care se pot face conjecturi, si adevarul nu mai apartine total nimanui. Sunt alte situatii in care nici macar nu este vorba de “cine are dreptate” in sensul de “unde se afla adevarul”. Astea sunt, in sine, negocierile (pentru ca vad ca aici este scopul discutiei lui Radu, impachetata intr-o problema mai generala).
- in negocieri adevarul nu isi are locul. NU adevarul este de cautat, ci un echilibru intre ce vrea cineva si ce vrea altcineva. Un echilibru intre doua scopuri (scopurile nu sunt adevarata sau false, insa pot fi juste sau injuste). De multe ori simtim ca scopul celuilalt, pentru ca il ingradeste pe al nostru, este injust. Conflictul dintre ce vrea oponentul si ce vrem noi ne apara ca fiind injust. Asta se dovedeste de cele mai multe ori o iluzie, pentru ca daca facem efortul recomandat de radu, si anume de a “vedea” interesul celuilalt (uneori ascuns dincolo de cerintele formulate), de abia atunci putem propune cu succes o situatie de win-win.
Ar fi doua stadii, zic eu, care “curata drumul” unei negocieri reale: mai intai trebuie sa indepartezi stratul propriu de injustitie care poate ofensa pe cel din fatza ta (nu-mi sunt simpatici cei care negociaza cu scopul clar “de a te pacali” sau “de a lua pielea de pe tine”). Daca ne curatam ograda proprie, ne devin clare adevaratele oportunitati si adevaratele scopuri personale. Apoi trebuie, tinand bine in vizor scopurile proprii, sa inteleg in chip real scopurile celuilalt (in oglinda, scopurile de dincolo de cererile sale injuste).
Am un prieten (CD) care cand negociaza ii semnaleaza negociatorului advers (in negocierea unui contract, de pilda) ca formularea cutare il dejazavantajeaza pe opinent, si deschide calea unui abuz chiar din partea lui CD. Si apoi il formuleaza corect fraza, in functie de un evident “bine comun”. Ce castiga astfel: increderea celuilalt ca nu-l va pacali. Este un om care negociaza cinstit si bine, si astfel ii reusesc lucrurile si clientii sunt multumiti. E o cale de etica a afacerilor care ii aduc numai, pardon, succesuri… :-))