Archive

Archive for June, 2009

Experienta si idealurile - unde este echilibrul?

June 13th, 2009

Cred ca multi sunt de cred ca trebuie sa traiesti cu macar un ideal despre ce vrei sa faci. In viata sau cu viata proprie.

Mi-am amintit astazi cum vroiam, cu ani in urma, sa schimb lumea - sau, mai bine spus, sa o fac mai frumoasa. Evident, nu a prea mers cu gandul si tinta asta. Sau a mers… dar prea putin fata de cum planificam eu :)

Cu vremea, dupa ce m-am suparat de multe ori sau m-am revoltat ca nu iese cum vreau eu, am inceput sa ma gandesc “de ce?”. Interesanta si necesara experienta. Va rog sa ma credeti!

Raspunsul e foarte simplu. Ca toate lucrurile importante.

Raspunsul mi-a venit de la un om la care tin foarte mult. Avea pe atunci cam 75 de ani si va garantez ca e “mai tanar” decat multi tineri si acum. Povestindu-i framantarile mele, nemultumirile si dorintele mele… mi-a spus:

“Nu poti sa schimbi lumea. Sunt multi oameni pe lumea asta, multe caractere, multe minti… si nu e cazul sa te stradui in zadar. Ceea ce poate face un om in lumea asta este sa dea echilibru. In jurul sau si pentru cei cu care traieste. Si daca da acest echilibru, Omul acesta… este un Luminat.”

Astazi, in ceea ce caut si in ceea ce fac este sa caut solutia pentru echilibru. Nu ma mai revolt fundamental (ca asa… cate o urma de revolta tot se mai naste din cand in cand…) si incerc sa descopar si sa ofer echilibrul. Intre oameni, intre idealurile si comportamentul lor…

Si revin la un lucru pe care l-am mai spus: exista o motivatie in fiecare dintre noi. Motivatiile mai mult sau mai putin ascunse din adancurile noastre ne construiesc intentiile de fiecare zi. Pe care, de multe ori, nici nu le bagam in seama. Dar intentiile (cred cu tarie acest lucru!) ne “conduc” aproape in fiecare clipa. Cand gandim, actionam si reactionam.

Credeti ca poate fi atins echilibrul?

Gand bun!

Radu

Ce cred ca se intampla, Despre "impacarea" cu cei din jur, Despre fericirea proprie, La ce sa ne uitam ca sa putem vedea