oameni si motive

De unde pana unde se intinde influenta noastra? In familie si in cercurile in care traim zi de zi…

Ce si cine ne da putere? Puterea pe care o avem asupra lucrurilor si a celor din jurul nostru?

Am citit si auzit multe despre “cum sa influentezi propria existenta”, “gandeste pozitiv” si multe altele din zona asta. Vreau sa ajungem mai departe de toate acestea.

Cred ca este total gresit sa ne dorim sa avem putere asupra celorlalti. Se poate si asta, dar nu e chiar ceea ce ma intereseaza si imi doresc sa multiplic. Ma gandesc la acea putere de a multiplica succesul in corelare cu cei din jurul meu. Nu cred in puterea dominatiei. Si istoria ma ajuta in a demonstra ca ea functioneaza, dar aduce multa suferinta si dezamagire. Vedeti, am evitat sa spun ca aduce “rau” - fiindca nu cred ca e cazul sa ajungem la discutia/disputa ce e binele si raul…

Ati auzit de Stephen Covey? Eu l-am “intalnit” la recomandarea unor tutori sau profesori de la diferite cursuri. Recunosc, am gasit multe lucruri, acolo, care nu mi-au placut si despre care nu cred ca functioneaza. Insa, am descoperit cateva lucruri pe care le consider fundamentale.

Covey spune urmatorul lucru: avem doua zone in care ne manifestam. Imaginati-va doua cercuri concentrice. Evident, noi ne aflam in mijlocul cercurilor. Cercul mai mic este cel al lucrurilor, oamenilor si faptelor pe care NOI le putem influenta. Cel mai mare este cel al acelor spuse inainte, care ne ingrijoreaza, dar pe care nu le putem influenta direct…

Bun! Si ce-i cu asta?! Simplu! Am inteles ca de multe ori ne consumam energia, timpul si chiar nervii pe lucruri pe care nu le putem influenta. Ne suparam pe guvern, pe sisteme diferite si toate de felul asta… si nu mai apucam sa facem ceva acolo unde putem si acolo unde chiar am aduce progres.

Si, imediat dupa, ne suparam ca viata e grea si ca oamenii nu ne inteleg… sau… sau…

Va propun un exercitiu de analiza:

In ultimul timp, cate dintre problemele ce v-au macinat sau la care v-ati gandit, le-ati fi putut rezolva? Adica, asupra carora dintre acestea aveati puterea reala de a face ceva?

Si revin la subiectul asta, cu fapte concrete, dupa ce imi spuneti ce ati descoperit.

Gand bun si pe curand,

Radu

Ce cred ca se intampla, Despre "impacarea" cu cei din jur, Despre fericirea proprie, Ganduri si Intrebari cu raspunsuri sau nu, La ce sa ne uitam ca sa putem vedea, Resurse umane, Scoli, cursuri, dezvoltare

Dupa cum v-am mai spus, incerc sa inteleg motivele ce-i fac pe oameni sa reactioneze. Nu dintr-o incapatanare de tip academic. Dimpotriva. Pentru a intelege cum “functionam” si pentru a deschide calea catre solutii.

La un anumit moment, am descoperit ca ceea ce ne determina viata (si pe cea privata si pe cea sociala) este frica. Daca vreti sa fie un cuvant mai bland, hai sa-i spunem “teama”. Teama de a ajunge in situatii dificile, teama de a pierde ceva (orice: material sau spiritual…) si chiar aceea de a face ceva ce poate fi considerat gresit de catre ceilalti.

Cand am “descoperit” asta, am discutat cu un om foarte drag mie. Unul dintre oamenii pe care ii stimez imens - sociolog cunoscut. Si l-am intrebat unde pot sa gasesc studii despre “frica”. Dupa ce a ezitat putin, mi-a spus ca nu are stiinta despre astfel de studii, dar ca vrea sa ma ajute. Si a cautat ceva in legatura cu subiectul care ma interesa pe mine. Si mi-a recomandat o “mare zona” privind compromisul, negocierea si minimul sacrificiu. Bun, am spus. Si m-am apucat de citit. Foarte interesante studii. Extraordinare! Utile, dupa unii autori. Functionale pentru a exista in lumea asta, daca nu vrei decat sa supravietuiesti.

Inutil pentru ceea ce cautam eu.

Ce cautam? Masura in care comportamentul si deciziile noastre sunt influentate de frica.

Si aici trebuie sa explic putin punctul de vedere. Foarte departe de mine gandul de a filosofa sau de a face tot felul de interpretari pe tema asta. Vreau sa gasesc drumul ce duce la intelegerea legaturii dintre cauza si modurile noastre de a trai in interactiune cu ceilalti si cu noi insine.

Cat de mult ne este asezata (in minte si in emotii) frica? Constient sau subconstient.

Frica de a nu fi in nepotrivire prea mare cu ceilalti… pentru a nu fi indepartati din cercurile pe care ni le dorim… frica de singuratate si de esec…

Chiar si “impacarea si armonia” cu cei din jurul nostru, oare, nu este determinata de un calcul mai mult sau mai putin subconstient pentru minimizarea fricilor noastre?

Practic, imi doresc sa verific cu voi in ce masura frica (la modul profund si de multe ori fara sa ne dam seama) este un fundament al trairilor si manifestarilor noastre. Interioare si exterioare.

Raspundeti-mi dupa ce va ganditi cateva minute

E, oare, un exercitiu prea greu? Eu cred ca este necesar!

Gand bun,

Radu

La ce sa ne uitam ca sa putem vedea

Departe de mine gandul de a nu lua in considerare ca multi din jurul nostru gresesc. Fata de noi si, chiar, fata de ei.

De multe ori m-am aflat in situatii dificile din cauza altora. Situatii nascute din diferite motive, de genul prostie, rautate, incompetenta etc… Sunt rau acum? Poate da - poate nu.

De cate ori, oare, nu am fost suparati sau enervati de prostiile celor din jurul nostru? De cate ori, oare, nu am dat vina pe altii, pe sistem, pe …, pe … si pe …?

Corect, poate.

Trebuie sa va intreb ceva:

Daca cei cu care lucram sau alaturi de care trebuie sa traim sunt lasi, mincinosi, ticalosi, lenesi, incompetenti si asa mai departe… cine este de vina ca noi stam alaturi de ei?

A cui este vina ca nu facem altfel sau altceva?

Ce cred ca se intampla, Cu si despre Organizatii, Evolutii si "oranduiri", Ganduri si Intrebari cu raspunsuri sau nu, La ce sa ne uitam ca sa putem vedea, Resurse umane

Din cand in cand o sa revin la acest indrumar. Cu alte capitole.

Astazi, despre zambit

Pasul 1: Daca tot te-ai apucat sa citesti asta, citeste pana la capat. Chiar daca nu ai chef de zambit. Apropos: sa nu te gandesti ca ma refer la “zambetele profesionale” sau la a “rade tamp” sau fara motiv

Pasul 2: Daca ai multe pe cap si grijile nu-ti dau pace, te rog sa te gandesti la un lucru, la o persoana sau la o intamplare care ti-a facut placere in ultima vreme. Ti-a aparut in gand un inceput de zambet?

Pasul 3: Cu siguranta ai multe lucruri care nu-ti plac in jur. Cu siguranta cineva te supara sau te-a suparat de curand. Si daca tot iti vin in minte astea, gandeste-te si la ce ai frumos si placut in viata ta. Gandeste-te la ce ai realizat bun, la un gest de recunostinta a cuiva pentru ceea ce ai facut, la vorbele bune pe care le auzi. Chiar daca “astea frumoase” sunt mai rare decat celelalte, iti garantez ca iti pot aduce un zambet in suflet. Sper ca ai zambit acum!

Pasul 4: Cand, in zilele ce urmeaza, “intri” in ceva mai putin placut, cand o sa simti ca te cuprinde furia sau supararea, aminteste-ti de ce spuneam la pasul 3. Cred ca o sa zambesti si nu o sa te tulbure prea tare ceea ce se petrece in clipa aceea. Daca vei face asta sunt convins ca o sa gasesti solutii mai inspirate decat daca ai accepta incrancenarea. Zambesti deja, inchipuindu-ti situatia?

Pasul 5: Daca ai luat in considerare primii 4 pasi, trebuie sa-ti spun ca un zambet nu rezolva problemele. Un zambet te face sa te simti “uman“, in primul rand. Un om care zambeste e mai cautat de ceilalti decat unul ingandurat sau suparat. Si, cu siguranta, mai sustinut de ceilalti. Daca te “vezi” mai vesel ca de obicei, nu-ti vine sa zambesti?

Evaluarea activitatilor: Daca ai citit cu atentie cele de mai sus si daca ti-a venit macar sa zambesti, mergi pana la oglinda. Vezi in ochii tai un licar de bucurie si de frumusete?

Epilog 1: Daca nu ti-a iesit si evaluarea a dat gres, incearca mai des cei 5 pasi. E posibil sa te fi lasat prea multa vreme prada grijilor, supararilor si nemultumirilor. Iar daca ti-a reusit, de ce sa nu repeti?

Epilog 2: Este imposibil sa nu ai motive sa zambesti cu drag cand te gandesti la unele lucruri despre tine si despre viata ta. Trebuie numai sa le punem pe acestea pe un loc mai sus in mintea si sufletul nostru.

Epilog 3: Nu credeti ca e cazul sa zambim mai des?

Ce cred ca se intampla, Despre "impacarea" cu cei din jur, Despre fericirea proprie

Astazi trebuie sa va intreb cateva lucruri. Si ma intereseaza foarte mult raspunsurile voastre!
De cate ori v-ati intalnit cu situatii in care vroiati sa va sustineti punctul de vedere (de care erati absolut convinsi ca este cel mai bun) si cei din jur aveau si ei alte convingeri chiar tot atat de puternice si vroiau sa “castige” aprobarea voastra pentru parerea lor?

De ce aduc aceasta chestiune in discutie?

Fiindca am avut ocazia in multi ani si multe situatii de negociere, confruntare, proiectare sau chiar in discutii mai mult sau mai putin “banale” sa intalnesc astfel de “momente”. Si am realizat ca trebuie sa ii intelegi intai pe ceilalti (inclusiv din perspectiva comportamentului, cat si din cea a motivatiilor personale) si abia dupa exista o colaborare reala.

Cu vreme in urma, ma suparam tare cand nu-mi erau parerile acceptate. Cu mai putina  vreme in urma, ma suparam cand ceilalti nu vroiau sa caute solutii chiar si atunci cand eu nu-mi mai “aparam” opinia initiala. Acum incerc sa caut solutii ca sa descopar un punct comun de interes al celor care participa la o discutie. Evident, multe dicutii sunt de multe ori (asa si este normal sa fie) “contradictorii”. Cred ca numai discutia este asa, de multe ori. Fiindca interesele sunt, in majoritatea cazurilor asemanatoare - altfel de ce s-ar mai intalnii oamenii sa discute despre ceva anume.

Credeti ca oamenii au interese comune de multe ori? Si ca in fapt chiar nu realizeaza asta si prefera o “cearta sanatoasa” in locul unui mic efort pentru buna-intelegere?

Nota: nu discut aici si astazi de conflicte, ci de demersuri comune. Despre conflicte o sa aduc vorba cat de curand. Si e vorba de conflicte majore, nu de cele aparente.

Vreau sa verific cu voi ceva foarte important pentru mine. Eu cred ca toti au dreptate. Fiecare dintre noi are “dreptatea” proprie. Ca rezultat al structurii, educatiei si experientelor personale. Credeti ca am dreptate sau nu?

Trebuie sa ma opresc aici cu dezvoltarea subiectului. Fiindca astept raspunsuri si nu vreau sa influentez gandurile voastre.

Discutam si dezvoltam, cu siguranta.

Gand bun, ca intotdeauna!

Radu

La ce sa ne uitam ca sa putem vedea

Va propun un exercitiu simplu.

Eu il fac de ceva ani cu grupurile diferite pe care le intalnesc. Cand tin cursuri sau moderez o intalnire in care se poate discuta despre asa ceva… in fine, in general cu oameni activi, care chiar fac ceva, cum s-ar spune.

Experimentul are mai multe etape. Atentie: daca vreti sa-l faceti acasa (chiar si numai cu o persoana), fiti pregatiti pentru o discutie foarte serioasa, imediat dupa - exista “risc” major

Pasul 1: intrebati care ar fi lucrul cel mai important pe care si l-ar dori in viata ca sa le fie mai bine - dintre acelea care ii lipsesc sau pe care nu le au in masura in care vor.

Raspunsul pe care l-am obtinut in proportie zdrobitoare este: Bani!

Pasul 2: intrebati care ar fi primele 3 lucruri cele mai importante de care ar avea nevoie (dintre cele care le lipsesc sau nu au destul) ca sa le fie viata mai frumoasa.

Raspunsurile pe care le-am obtinut, au fost in ordine: Bani, O casa mai mare, Un job unde sa castig mai bine, Vacante frumoase si inca altele cateva care apar din cand in cand…

Pasul 3: intrebati care ar fi primele 6 lucruri cele mai importante de care ar avea nevoie (dintre acelea care ii lipsesc sau pe care nu le au in masura in care vor) ca sa le fie mai bine in viata.

Raspunsurile, dupa ce se epuizeaza cele 3 majoritare de la punctul anterior, incep sa vina mai greu si sunt mai diversificate: sa deschida o afacere prospera si utila, sa isi vada de un hobby, sa fie sanatosi, sa aibe parteneri puternici, sa aibe oportunitati in dezvoltarea carierei, sa… si lista poate sa continue destul de mult in aceasta zona.

Pasul 4: intrebati care ar fi primele 10 lucruri cele mai importante de care ar avea nevoie (dintre acelea care ii lipsesc sau pe care nu le au in masura in care vor) ca sa le fie mai bine in viata.

La acest punct deruta incepe sa se faca simtita. Raspunsurile in aceasta etapa devin foarte dificile. Si nu neaparat fiindca sunt multe. Cand se epuizeaza cele care vin la indemana imediat (si vin ca raspunsuri rapide fiindca la astea se gandesc de obicei), fiecare incepe sa se gandeasca mai in adancime la ce ar vrea si ce le-ar face viata mai frumoasa. Si incep sa apara raspunsuri de genul: mai multa liniste, multumire, respectul celor din jur, bucurii in familie, fericire chiar si altele de felul acesta.

Pasul 5 (si ultimul): Cereti si o ierarhizare cat de cat a celor zece - in ordinea importantei, nu a urgentei lor.

Rapunsurile sunt uluitoare! Daca in primii doi pasi “cele mai importante” lucruri erau banii si lucrurile exclusiv materiale, in momentul acesta primele pozitii sunt ocupate de fericire, bucurii personale, sanatate, iubire, recunoastere in societate, buna intelegere si chiar posibilitatea de a face lucruri importante si utile pentru cei din jur.

De ce va provoc sa faceti sau sa intelegeti acest exercitiu?

Fiindca am constatat ca incet - incet, noi oamenii, am devenit supusii unor modele materiale pe care noi le-am creat si dezvoltat. Uitand, in fapt, de la ce am plecat. Toate aceste instrumente (bani, pozitie buna la job, o casa cat mai incapatoare etc) sunt in fapt cele prin care ne realizam dorintele umane de bine (asa cum vede binele personal fiecare, fireste). In punctul de plecare al gandurilor si dorintelor noastre, motivatiile si ceea ce ceream de la viata tineau de dorinte profunde. De bucurie personala si de inter-relationare cu cei din jurul nostru. Dupa ce am descoperit cum putem sa ajungem la ele (prin instrumentele de care aminteam), ne-am concentrat atat de mult pe cum sa obtinem acele instrumente (sau mijloace, daca va suna mai bine) incat acestea au devenit motivatii in sine ale vietilor noastre.

Curios, nu? Sau dezamagitor, cel putin. Unii or sa spuna ca e normal, in lumea in care traim, sa se intample asa. Si oare lumea nu e facuta din noi, oamenii?

De ce am inceput sa fac acest exercitiu - experiment?

Ani de zile am lucrat cu oameni din diferite domenii, din diferite tari (mai mult cele europene), cu oameni de diferite varste si cu pozitii ierarhice dintre cele mai diferite. Fiind si eu prins de vartejul ambitiilor profesionale si de cel al rezultatelor, de multe ori ramaneam surprins cum pot niste oameni sa nu se zbata foarte tare si imediat sa rezolve o problema aparuta (nu e vorba aici de cele de tip criza, fireste). Sau cum pot sa aibe tupeul sa isi respecte pauza de masa de pranz sau de ce nu accepta sa lucreze in weekend fiindca trebuie sa stea in familie. Cu vremea am inteles ca probabil “varianta” lor e cea corecta.

O sa mai discutam despre astea. Si din alte perspective, desigur.

Gand bun tuturor!

Ce cred ca se intampla, Despre "impacarea" cu cei din jur, Despre fericirea proprie, Ganduri si Intrebari cu raspunsuri sau nu, La ce sa ne uitam ca sa putem vedea

Ca sa incep de la ce zice si titlul: Ce putem sa facem in toata “nebunia” de acum? Mai toti spun ca trebuie sa reducem costurile. Si cum, pana acum, am “eficientizat” la capitolul cafea, apa, hartie si creioane, deplasari si felurite forme de protocol… ce ne-o mai fi ramas?
Raspuns la indemana oricui: personalul! Angajatii, de! Adica, si mai simplu: oamenii!
Interesant! Foarte interesant… Oamenii se gandesc sa “reduca oamenii”. Si cine are “taria de caracter” sa o faca? Oamenii “de sus”, fireste.
In acest moment cred ca putem sa descoperim impreuna o mare pacaleala sau o mare solutie.
Vorbeam cu un prieten bun mai ieri despre asta si imi explica foarte plastic situatia actuala… cand masina urca un deal, ce faci? Franezi sau apesi acceleratia? Raspunsul este deja inclus. Daca vreau sa trec dealul, fireste…
Revenind la problema oamenilor, a angajatilor si a resurselor pe care le are (inca!) un angajator…
Am discutat cu amici (si ne-amici) care se ocupa prin diverse companii (mai mari sau mai mici, mai multinationale sau locale) de resursele umane. Unii imi povesteau cum fac ei curatenie acum, odata cu criza. “Cine nu face treaba, sa plece. Gasim altii mai tineri si mai ieftini dupa criza”… Altii dimpotriva. “Acum e momentul sa angajam oameni. Ca pe o piata in “asteptare” gasesti oameni foarte buni care nu mai cer atat de mult ca anul trecut. Si daca ii iau acum, vor fi alaturi de mine mai tarziu fiindca i-am ajutat la nevoie. Bine, asta inseamna sa si “investesc” in ei si sa-i fac sa se simta bine in organizatie – sa se simta ca parte din ea… Partea proasta e ca CEO-ul nu prea intelege asta…”
Aha! Am spus…
Inteleg ca, in principiu, sunt doua variante (abordari):
1.    Folosim cat (si cum) putem angajatii spre binele si profitul companiei
2.    Privim compania ca pe un intreg din care fac parte si angajatii si succesul este unul comun
Cum impacam cele doua perspective? Sau nu este necesar sa o facem?
Unii probabil isi spun ca “cine poate, oase roade…” si ca e bine sa intindem coarda rezistentei umane… si daca o sa crape careva… “a avut ghinion”. Evident iau in calcul si o multime de oameni care au inteles sa-si “castige existenta” prin a se ascunde sau a arunca responsabilitatile altora, aratand numai de fatada cat de mult muncesc si cat de utili sunt organizatiei… Am vazut multi angajati, de la niveluri diferite ierarhice, care si-au construit un mit al propriei existente in companie. De multe ori sunt agresivi, ori alunecosi… orice argument are un raspuns care ii “apara”…
Ce ar fi, oare, mai bine in situatiile astea? Hai sa nu spun “mai bine”. Poate “mai functional” ma fereste de a da o definitie a binelui…
Mai pun doar cateva intrebari ce vizeaza o singura intelegere si presupune o decizie de actiune (cred eu):
Societatea, comunitatile mai mari sau mai mici in virtutea a ce functioneaza? Pe cine servesc? Cum si de ce se asociaza oamenii? Oamenii muncesc doar ca sa aiba ce manca?
Sunt aproape convins ca va ganditi acum, dupa ce ati citit cele de mai sus, la exemple concrete din jur. Va rog sa va ganditi cu un pas mai departe. Adica la motivele fiecaruia / fiecareia de a reactiona intr-un fel sau altul in contexte similare. Va asigur ca o sa descoperiti lucruri extrem de interesante. Si chiar si un nou mod de a actiona (si reactiona) in situatii asemanatoare.
Ma intereseaza mult ce cred si altii despre toate astea si mai deschidem subiectul, va asigur.
Solutii?

Ce cred ca se intampla, Cu si despre Organizatii, Despre fericirea proprie, Evolutii si "oranduiri", Ganduri si Intrebari cu raspunsuri sau nu, La ce sa ne uitam ca sa putem vedea, Resurse umane